Articole scrise despre Emilian Marcu 3

Evenimentul, 22 decembrie 2001




Despre cultură, cu dragoste

Poezia patriotică



Poetul Emilian Marcu a tipărit recent două masive cărţi de poezie (însumând aproape 250 de texte şi peste 400 de pagini), Feţele insomniei – Editura Augusta, 2001 şi Muzeul de sate – Editura Junimea, 2001, care abordează zone extrem de sensibile ale poeziei şi mai cu seamă ale ideologiei literare, ale “mesajului” ce sunt cuprinse acolo. Emilian Marcu are curajul – pentru că, s-o recunoaştem, e un gest de curaj – să aducă din nou în circuitul ideilor literare poezia patriotică, cu două dintre temele sale importante, istoria (în Feţele insomniei) şi satul (în Muezeul de sate), la mai bine de un deceniu de când aceasta va fi fost expulzată din literatura noastră. Mai mult, sentimentul patriotic ( atât de firesc în Europa, unde vrem să ne integrăm, şi peste Ocean, unde privim cu speranţă, încredere şi teamă), la noi, a fost compromis de propaganda regimului trecut până la deriziune şi deplină golire de sens prin confundarea sa cu excesele naţionalismului. Prefaţa lui Gheorghe Lupu, intitulată semnificativ Resurecţia poeziei patriotice, dar, mai ales, poezia din cele două volume, ne invită la o discuţie serioasă despre patrie şi patriotism, acum când se poate vedea bine de către oricine faptul că succesul societăţii occidentale se bazează şi pe respectul simbolurilor, valorilor şi sărbătorilor naţionale, iar, la noi, un sondaj de opinie dat de curând publicităţii indică un procent important de subiecţi care “se simt mândri că sunt români”. Să fie acesta un semn al resurecţiei sentimentului patriotic, un reflex al raportului atât de tensionat, aici şi aiurea, dintre mondializare (europenizare) şi ceea ce numim identitate naţională (specific naţional) ?

Un răspuns poate fi conturat printr-o dezbatere publică serioasă şi în afara emoţiilor de tot felul; un posibil punct de plecare pot fi chiar aceste cărţi de poezie ale unui autor nu tocmai răsfăţat de critica de întâmpinare, ieri şi azi, exact din pricina opţiunii sale.

Feţele insomniei şi Muzeul de sate sunt, într-o altă ordine, ilustrarea unui program alternativ, în polemică deschisă cu acea parte a elitelor care îşi refuză (în amintirea cenzurii şi a umilinţelor din trecut) sentimentul patriotic; câţi poeţi de azi ( chiar dacă gândesc astfel ) au curajul de a scrie: “Mă simt de patrie legat / ca de un izvor cu apă vie, / aici e tot ce am curat / aici în patria din glie” (Clipa de nemurire) ? Oda, imnul ( în tradiţia liricii lui Ioan Alexandru din Imne), mesianismul romantic, o imagistică specifică, unde evocarea marilor figuri ale istoriei naţionale se face totdeauna cu ajutorul metaforei ( Decebal cu visul “Daciei Felix”, luptătorul pentru identitate şi unitate naţională, Negru Vodă, Doja, Mihai Viteazul, Ioan, Petru, Ştefan “un Cristos al nostru”, Brâncoveanu, Cantemir, Miron Costin, Horea, Cloşca, Crişan - “trinitatea”, Tudor, Bălcescu - “Conştiinţa clară”, Cuza, “însemnul sfânt” – acestea sunt simbolurile identitare în jurul cărora se structurează lirica din Feţele insomniei: o mitologie şi un spaţiu unde e loc şi de “osul mistreţului” şi de “cântecul apelor”, de la hotarul care departe / uneşte Legenda şi adevărul istoric. În Muzeul de sate, poetul rescrie un spaţiu liric, compromis în bună măsură de sămănătorism (puţin împlinit estetic) şi, peste ani, de realismul socialist (cu a sa retorică de propagandă, departe de formele lirismului).

Ioan Holban











****



L-am cunoscut pe poetul Emilian Marcu la o reuniune în 2004, când domnia sa mi-a dăruit o carte, “Coroanele Împărăteşti”. Când am deschis şi am început să citesc cartea, o carte de poezie, am avut senzaţia că descăpăcesc un fagure de miere. Continuând să citesc, am avut impresia centrifugării fagurelui, mie rămânându-mi mierea, o miere parfumată, dulce-amăruie.

Ulterior i-am citit şi alte cărţi, de exemplu, “Muzeu de sate” sau “Melancolia şarpelui”, şi scriitura lor mi-a întărit senzaţia iniţială, pentru că autorul acestor cărţi scrie poezie adevărată, o poezie care izvorăşte ca dintr-un ALTAR şi umple sufletele noastre de un fel de “Rugă pentru lucrarea deplină”. Poezia lui produce o stare de linişte, de împăcare cu tine, cu semenii tăi, cu Dumnezeu, tristeţea din poezia lui purtând un nimb de lumină.

Acum însă stau în faţa unui roman, “Suburbii municipale”, scris tot de Emilian Marcu. L-am citit dar m-a descumpănit puţin, fiindcă scriitura din faţa mea nu seamănă deloc cu poezia lui Emilian Marcu. Aici Emilian Marcu e altcineva, abordarea lui e alta, cartea e aluzivă, mesajul cărţii este ca o băutură halucinogenă, entitatea divină pare să vină din spiritul sacrificiului animalelor, care se întâlnea se întâlnea în zoroastrism, la început (mai târziu aceste sacrificii sângeroase fiind interzise).

Romanul “Suburbii municipale”, prin însăşi titlul lui, e un fel de oracol, un fel de profeţie, personajele ei fiind un amestec de rase, nu de cea mai bună calitate, amestec supus unei voinţe necontrolate, ele bâjbâind, rătăcind, mergând fără un punct de vedere propriu, fără discernământ, aproape inconştient.

Totul e alambicat, totul se petrece într-o lume eterică, acoperită de fum sau de ceaţă, cu anotimpuri amestecate şi cu ceasuri care arată anapoda orele.

Personajele principale, Primarul şi Bătrânul Anticar sunt stăpânii acestei lumi, o lume ce seamănă cu o distilerie, în care totul se amestecă, se transformă, se separă după nişte reguli aberante, sau, mai ştiu eu, după nişte reguli corecte, dar greu de înţeles de oricine.

Citind “Suburbii municipale”, parcă aş fi în faţa unei doctrine mistice din antichitate sau ev mediu, care îşi propunea să prefacă metalele simple în aur şi argint.

Romanul este excesiv de subtil, rafinat şi, deşi îi înţeleg intenţia autorului, credeţi-mă, mie mi-e dor de încă o porţie de miere amăruie.

Speranţa Miron





Top Business, nr. 17, aprilie 2006

Forţa imagistică a cuvântului – “Suburbii municipale”, un nou roman al scriitorului Emilian Marcu



După publicarea romanului “Iadul de lux” (editura Junimea, 2004), bine primit de critica de specialitate, poetul Emilian Marcu şi-a propus să demonstreze că trecerea reuşită la registru narativ n-a fost doar o simplă întâmplare şi că are un cuvânt greu de spus şi ca prozator. O dovedeşte prin noul său roman “Suburbii municipale” apărut la editura Augusta, mai exact primul volum al acestui roman, scriitorul având deja în lucru volumul al doilea.

Romanul “Suburbii municipale” reuşeşte să capteze atenţia cititorului nu atât prin dinamica discursului, de altfel destul de complex, alambicat şi plin de metafore poetice, cât prin imagistica pregnant simbolică, impregnată parcă de un realism magic, neancorat într-un timp sau spaţiu anume dar veridic pentru cei iniţiaţi în tainele ezoterice. După cum precizează şi criticul Constantin Dram: “ romanul lui Emilian Marcu este o probă de virtuozitate, într-o încercare de a rupe tipare comune naraţiunii, inventând o paradigmă singulară, ce plasează necesara poveste ce alimentează epicul, sub semnul ambiguităţii iniţiale (“În acea zi ploioasă de toamnă, sau de primăvară, căci era octombrie spre sfârşit, dacă nu martie pe la mijloc”), de fapt singura care poate fi considerată definitorie, textul având pretenţia de a-şi fi propriul ordonator, creând nu o copie ci o replică la lumea reală”. Personajele, fie că sunt omniprezente (Zoroastro) sau sunt doar liantul necesar către un element simbolic al comunităţii (Batofix, Danauto, Mavrocosta) sunt tributare unui statut mistic, consistent la nivel filosofic, apariţii, deşi bine individualizate, exponente ale mentalului colectiv al suburbiilor municipale. “Primarul, Zoroastro, Sava Gotul, Hristina-fecioara, Bătrânul Anticar, într-o naraţiune clasică ar fi reprezentat acele personaje care determină acţiuni şi sunt reprezentate prin acţiuni. În “Suburbii municipale”, aceste nume devin mărci ce ţin de specificitatea acestui tip de scriitură” remarcă criticul Constantin Dram. Astfel, potrivit domniei sale, “relevarea directă a semnificaţiilor suburbiilor municipale în care se întâlnesc Anticarul şi Primarul, cu inserturi de elemente poematice şi esoterice, cu un jurnal al căpitanului Oswald Zaur Austriacul (…) demonstrează forţa unui scriitor ajuns la acea maturitate care îi permite să exerseze în registre diverse, ca un adevărat virtuoz, o unică temă care a fascinat lumea de la începuturile ei:clipa cea repede…”. Cu “Suburbii municipale”, scriitorul Emilian Marcu oferă cititorilor un roman amplu, complex, profund, ce aspiră întemeiat la un loc între marile reuşite ale prozei contemporane.

Gabriela Ioniţă