Articole scrise despre Emilian Marcu 2

Familia, aprilie 1974




Un nume nou: EMILIAN MARCU



Emilian Marcu e un tânăr moldovean care oscilează între obsesii terifiante şi cantilene închinate iubitei şi patriei, pământului natal.

Cele dintâi sunt adevărate “situaţii poetice”, construite cu un instinct liric destul de sigur. Iată aceste strofe intitulate “Curgea frumos prin semne disperate”, în care un moment de adâncă derută interioară e gravat în gesturi elocvente, destul de vagi pentru a întreţine sugestia, marginea de incertitudine: Curgea frumos prin semne disperate/ Când şi-a lipit urechea de cheia de cristal;/ Dar semnul liu venea din altă parte:/ Era mai mult un semn imaginar. Altădată, o ceţoasă scenă de cruzime a istoriei este concretizată în imagini răscolitoare, imprevizibile: Pe partea-n care-ntârziase frigul/ Purta călăul pe retină rana. (“Obsesie”)

Celelalte, alimentate de peisajele cunoscute din copilărie, au o forţă a amănuntului concret, care transfigurează realismul, proiectându-l în mit: Copaci îngenuncheau şi-i încărcam/ În sania culcată lângă boi, sau Dar ne-ndreptam spre-o lume neumblată:/ Intram în ţărână cu sanie cu tot (“La drum”). Gesturile devin în altă parte, aeriene, mărturisirea ataşamentului patriotic evită mecanica vocabulelor obişnuite: Rupe ţărâna cu palma, şi plugul/ se face un semn de mirare:/ Poetul – pecete de aur/ – pe frunte, ţara/ cu o ancoră larg o dezmiardă (“Poetul poartă ţara în inimă”).

Sobrietate a mijloacelor, lipsă de ostentaţie, pe de o parte; pe de alta, concreteţe a imaginilor, unitate de inspiraţie şi expresie, un timbru domol dar nu lipsit de forţă, precum şi capacitatea de a alcătui mici “tablouri” sugestive – iată ce caracterizează lirismul de debut al lui Emilian Marcu, în care îmi permit să salut un nume nou de poet.

Ştefan Augustin Doinaş

FAMILIA, aprilie 1974